sâmbătă, noiembrie 23, 2024
Evenimente

La mulți ani, Umbrărești! Locuitorii au sărbătorit astăzi ziua comunei

Astăzi, 2 iulie, în parcul central Umbrărești, au fost activități dedicate zilei comunei. Această zi  înseamnă foarte mult pentru locuitorii din comuna noastră, fiindcă este sărbătorit ocrotitorul comunei noastre, Ștefan cel Mare.

 

Evenimentul la care au luat parte oficialitățile locale, invitații și locuitorii comunei a început cu o slujbă de Tedeum susțină în comun de preoții Ionuț Cășuneanu, Ioniță Gheorghiță, Ciobanu Nicolae și Eugen Barbu.

 

După slujba de Tedeum, toți participanții au intonat imnul de stat al României, apoi domnul primar, Ionel Stratulat, împreună cu domnul viceprimar, Condrache Maricel, au premiat cu  biciclete, elevii cu mediile cele mai mari, obținute în anul școlar, care tocmai s-a încheiat. De asemenea, absolvenții clasei a VIII-a, cu media cea mai mare obținută la evaluarea națională, au primit câte un laptop.

 

Odată cu încheierea premierii, a venit rândul elevilor de la Școala Gimnazială Nr1, pentru a recita scenete și cântece dedicate lui Ștefan cel Mare. Următorul moment a fost a ansamblului „Dor de Tei”, condus de domnul profesor Virgil Tăbuș. Membrii ansamblului, veniți special de la Galați, au dansat pe cântece populare. După încheierea dansurilor, a urmat momentul elevilor de la Școala Gimnazială „Sfântul Stelian”, care la fel ca cei din vale, au recitat scenete și cântece dedicate acestei zile.

 

Apoi, după încheierea elevilor din deal, micile artiste locale au cântat melodii populare și patriotice. Prima la microfon a fost Cristina Lavinia Tonu, urmată de Beatrice Munteanu, Alessia Saulea, Alexandra Gavrilă și Alexandra Zaharia, care a cântat în încheiere.

 

 

 

În final, domnul profesor Sorin Stroia de la clubul Sportiv Sakura Kiai a ținut un moment de istorie, a prezentat clubul din care face parte și a invitat micii participanți să tragă cu arcul. La eveniment au participat peste 100 de persoane.

 

La mulți ani, Umbrărești! La mulți ani, Umbrăreșteni!

 

Restul fotografiilor de la eveniment, vor apărea în orele următoare, pe pagina de Facebook.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ia legătura cu noi chiar acum. Notă: Pen