Șoferii nu se opresc din a urca turmentați la volan. Tot mai mulți sunt prezenți pe drumurile din județ
La data de 27 august a.c., în jurul orei 18.35, un bărbat, de 66 de ani, din municipiul Galați, a condus autoturismul pe strada Blaj, în dreptul unui imobil pierzând controlul direcției și lovind un alt autoturism parcat regulamentar.
În urma impactului, au rezultat doar pagube materiale, dar polițiștii sosiți la fața locului l-au testat alcoolscop pe conducătorul auto, valoarea rezultată fiind de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost condus la spital, în vederea prelevării de mostre biologice și a stabilirii alcoolemiei, iar polițiștii au întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
***
Pentru comiterea aceleiași infracțiuni este cercetat și un bărbat, de 68 de ani, care a fost depistat de polițiștii Biroului Rutier Galați în timp ce conducea autoturismul pe strada Brăilei, în zona porții de est a Combinatului Siderurgic.
Bărbatul a fost testat alcoolscop, rezultatul fiind de 1,17 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Și în acest caz, polițiștii au întocmit dosar penal.
***
În aceeași zi, în jurul orei 18.00, polițiștii Biroului Rutier Galați au depistat în trafic, la volanul unui autoturism, un alt conduător auto aflat sub influența alcoolului.
Este vorba despre un bărbat, de 45 de ani, din comuna Grivița, oprit de polițiști, pentru control, în timp ce conducea autoturismul pe D.J. 251, în localitatea Pechea.
La testarea alcoolscop, valoarea rezultată a fost de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind condus la spital, pentru prelevarea de mostre biologice și stabilirea alcoolemiei.
***
La data de 28 august a.c., în jurul orei 00.15, polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Rădești au oprit în trafic, pe D.J. 251F, un autoturism la volanul căruia au identificat un bărbat, de 32 de ani, din comuna Corni.
Bărbatul a fost testat alcoolscop, valoarea înregistrată fiind de 1,16 mg/l alcool pur în aerul expirat, astfel că acesta a fost condus la spital, pentru stabilirea alcoolemiei, iar polițiștii au întocmit dosar penal.
***
La data de 28 august a.c., în jurul orei 00.50, polițiștii Biroului Rutier Tecuci au efectuat semnal de oprire unui autoturism care circula pe strada 1 Decembrie 1918, din municipiul Tecuci.
Bărbatul aflat la volan nu s-a conformat semnalului, continuându-și deplasarea, până în interiorul comunei Drăgănești, unde a fost oprit de echipajul de poliție plecat în urmărirea sa.
Polițiștii l-au legitimat, constatând că are 40 de ani și domiciliază în comuna Drăgănești. De asemenea, l-au testat alcoolscop, valoarea înregistrată fiind de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.
***
În aceeași zi, în jurul orei 15.20, un bărbat, de 64 de ani, a condus autoturismul pe strada Brăilei, din municipiul Galați, și, având intenția de a efectua un viraj la dreapta, către strada Roșiori, a lovit cu partea din față a autoturismului stâlpul de susținere a semaforului electric, din acea intersecție.
Chiar dacă au rezultat doar pagube materiale, polițiștii l-au testat alcoolscop pe conducătorul auto, valoarea rezultată fiind de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ca urmare, în cauză, a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.