sâmbătă, noiembrie 30, 2024
Actualitate

Un tânăr din Liești s-a ales cu amendă și permisul suspendat după ce s-a răsturnat cu mașina. A depășit neregulamentar

La data de 04 noiembrie 2022, în jurul orei 07:22, pe DN25, în interiorul localității Liești, a avut loc un eveniment rutier, soldat cu pagube materiale.


Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Galați, care au ajuns la fața locului, au stabilit faptul că un tânăr de 21 ani din comuna Liești, județul Galați, în timp ce conducea un autoturism pe DN25, având direcția de deplasare dinspre municipiul Galați spre municipiul Tecuci, când s-a angajat în depășirea unui camion, care se deplasa în aceeași direcție, ar fi pierdut controlul direcției de mers, astfel că autoturismul a părăsit partea carosabilă, s-a lovit de o stație pentru mijloace de transport public și s-a răsturnat de mai multe ori, ajungând în dreptul unui imobil unde a lovit un alt autoturism parcat.


Atât conducătorul auto, cât și un pasager bărbat de aceeași vârstă, nu au suferit nicio vătămare corporală. Amândoi purtau centurile de siguranță în timpul evenimentului rutier. Centura de siguranță salvează vieți!


La testarea alcoolscop rezultatul a fost negativ, iar polițiștii au luat măsura reținerii permisului de conducere auto pentru o perioadă de 90 de zile pentru depășire neregulamentară și a fost aplicată o sancțiune contravențională de 1305 lei.

Foto și comunicat IPJ Galați

Urmărește-ne și pe Telegram

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ia legătura cu noi chiar acum. Notă: Pen