Accident în județul Galați. Un bărbat beat țeapăn a intrat într-un microbuz cu 10 călători
La data de 16 ianuarie 2023, în jurul orei 06:20, Secția 2 Poliție Rurală Smârdan a fost sesizată prin Serviciul Național Apel Unic de Urgență 112, cu privire la faptul că pe DJ251, în localitatea Cuza Vodă, a avut loc un eveniment rutier soldat cu pagube materiale.
În urma verificărilor efectuate de polițiștii din cadrul Postului de Poliție Cuza Vodă s-a stabilit că un bărbat, cu vârsta de 28 de ani, din comuna Borleși, județul Neamț, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 251, în localitatea Cuza Vodă, din direcția Pechea către comuna Slobozia Conachi, ar fi pierdut controlul direcției de mers, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune frontală cu un microbuz, care transporta 10 călători, fiind condus regulamentar de un bărbat, în vârsta de 50 de ani, din municipiul Galați.
Au rezultat pagube materiale la ambele autovehicule, iar la testarea alcoolscop a celor doi conducători auto, rezultatul a fost pozitiv în cazul bărbatului de 28 de ani, fiind indicată valoarea de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital, unde au fost prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Polițiștii au întocmit dosar penal pentru infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Comunicat IPJ Galați / Fotografie cu scop ilustrativ