Controale de sprijin în biserici și recomandări pentru noaptea de Înviere
După cum bine se ştie Paştele este unul din evenimentele creştine cele mai importante când marea majoritate a enoriaşilor creştini întâmpină această sărbătoare în biserici sau case de rugăciune.
În fiecare an, în preajma Sfintelor Sărbători de Paşti, cadrele Inspecţiei de Prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Galaţi efectuează controale privind prevenirea situaţiilor de urgenţă la lăcaşele de cult.
Controalele de sprijin şi îndrumare, premergător şi chiar pe timpul desfăşurării slujbelor religioase, au rolul de a depista şi elimina neregulile care pot duce la favorizarea unor situaţii de urgenţă şi de a înştiinţa preoţii parohi şi populaţia cu privire la modul de comportare, intervenţie şi evacuare în caz de incendiu.
Cele mai frecvente cauze de incendiu se datorează îndeosebi: utilizării instalaţiilor electrice defecte sau improvizate, aprinderii lumânărilor sau candelelor fără stingerea acestora la sfârşitul slujbei depozitarea materialelor combustibile în locurile nepermise, folosirii mijloacelor de încălzire neomologate ori supraalimentate; lipsa stingătoarelor ori neverificarea periodică a altor mijloace de stingere specifice şi neinformarea enoriaşilor asupra potenţialelor cauze de incendiu, pot duce la situaţii cu un grad mare de risc pentru viaţa oamenilor.
Persoanele participante la slujbele de înviere au obligaţia să respecte măsurile generale şi specifice prevenirii incendiilor pe timpul utilizării lumânărilor şi candelelor aprinse pe timpul slujbei pentru a nu constitui o stare de pericol şi prin acţiunea lor să se asigure siguranţa celorlalţi participanţi .
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă a Judeţului Galaţi vă aduce la cunoştinţă câteva măsuri de apărare împotriva incendiilor în lăcaşurile de cult:
aducerea la cunoştinţa enoriaşilor a măsurilor de protecţie antiincendiu specifice, îndeosebi privind utilizarea focului deschis;
limitarea accesului credincioşilor în incinta bisericilor peste capacitatea încăperii, în scopul evitării producerii unor accidente;
supravegherea permanentă de către o persoană special desemnată a sobelor sau altor mijloace de încălzit, pe toată durata funcţionării lor;
amenajarea unor locuri pentru aprinderea lumânărilor, la distanţa de siguranţă faţă de elementele combustibile din interiorul bisericii, de preferinţă în tăvi metalice umplute cu nisip;
stingerea lumânărilor la terminarea activităţilor şi evacuarea resturilor în locuri sigure, în afara bisericii;
asigurarea accesului forţelor de intervenţie prin măsuri de control al parcării autovehicolelor.
dotarea lăcaşurilor de cult cu mijloace de primă intervenţie şi menţinerea acestora în stare permanentă de funcţionare (cel puţin 1 stingător la 150 mp.);
marcarea vizibilă a ieşirilor şi stabilirea modului de evacuare a persoanelor în caz de pericol pentru evitarea producerii de accidente;
clădirile de cult, indiferent de capacitatea maximă simultană, vor avea asigurate cel puţin două căi de evacuare a persoanelor, distincte şi independente;
uşile să se deschidă în sensul de evacuare;
uşile care din construcţie se deschid spre interior să aibă un sistem de blocare pe deschis funcţional şi să fie desemnate persoane care să se ocupe de deschiderea lor în caz de necesitate;
îndepărtarea covoarelor sau mochetelor pe timpul desfăşurării slujbelor este obligatorie;
clădirile de cult vor avea asigurat accesul autospecialelor de stins incendii cel puţin la o faţadă;
angrenarea membrilor Serviciilor Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă, pentru supravegherea respectării de către cetăţeni a măsurilor de apărare împotriva incendiilor şi intervenţia operativă în caz de incendiu.
Interzicerea organizării slujbelor religioase cu public numeros în bisericile care au schele montate la interior sau exterior.
Sperând la o bună desfăşurare a acestor zile de sărbătoare,
vă dorim un PAŞTE FERICIT!
Comunicat ISU Galați, transmis Ofiţer specialist I , purtător de cuvânt colonel CHIRIŢĂ Eugen Marius.