A fost arestat individul din Nicorești care a pus poliția pe urmele sale. El mai este cercetat și pentru tentativă de omor
Turbuc Gabriel Florin din comuna Nicorești, în vârstă de 29 de ani a fost arestat în sfârșit după ce în ultima perioadă a făcut numai fărădelegi. El mai avea la activ un dosar penal pentru tentativă de omor, după ce fugărit și bătut un tânăr la Tecuci. Victima lui Turbuc, deși a avut răni grave și a necesitat mai multe zile de spitalizare, magistrații au decis pentru nicoreșteanul de 29 de ani că nu este pericol public, și că poate sta în libertate, el fiind doar sub control judiciar.
Tânărul, cunoscut deja de polițe, după ce oamenii legi i-au suspendat permisul de conducere, a dat nas în nas cu oamenii legii în timp ce mergea spre casă. Știind că la volan se află cineva fără permis, polițiștii i-au făcut semnal regulamentar de oprire, dar tânărul nu a oprit. Și-a continuat drumul până când nu a mai putut înainta din cauza anvelopelor sparte.
Șoferul fugar a fost pus să sufle în etilotest, iar rezultatul a fost de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar rezultatul la aparatul Drugtest a fost pozitiv la metamfetamină. Dus la spital pentru mostre biologice, învinuitul a refuzat recoltarea, polițiștii deschizându-i dosar penal pentru infracțiunile de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice și deținerea fără drept de droguri de mare risc în vederea consumului propriu.
Video cu urmărirea sa