duminică, mai 19, 2024
Cultural

Eveniment cultural-artistic, dedicat marelui poet Mihai Eminescu, la noi în comună

Asociația Cultural-Filantropică „Ion T. Sion”, în colaborare cu Primăria Umbrărești, Parohia Umbrărești 1, Școala Sfântul Stelian, Asociația pentru părinți – Sfântul Stelian, Parohia Umbrărești, Biblioteca comunală, împreună cu partenerii media „Fii informat, Umbrărești” și „Lumina Cuvântului, București” au organizat în Parcul Central un spectacol literar-artistic, „Sub semnul lui Eminescu”, la 134 de ani de la plecarea în veșnicie a Luceafărului și Voievodului poeziei românești.

 

Moderatoarea evenimentului a fost poeta Maria Simion, din București. Poetele, Eleonora Stamate, membră a U.S.R., Mioara Baciu, membră a U.Z.P.R. și Georgeta Oana Muscă au recitat versuri proprii, dedicate celui care a fost, este și va fi unul dintre cei mai mari poeți ai acestui neam, Mihai Eminescu.

Au cântat pe versuri de Mihai Eminescu, Adrian Păunescu, Grigore Vieru și Rozalia Dorina Rusu, folkiștii Radu Crăciunescu și Mihaela Drăgănescu, din București.  Pe plan literar, au fost aduse în atenția auditoriului două volume de poezie, „Neamul unic”, scris de preotul Constantin Sandu Gabriel, din Tulcea, și „Încrucișare de gânduri”, semnat de Maria Simion.

În prezența unui public numeros, domnul profesor Virgil Pavel a vorbit despre cartea recent apărută „Cei Trei Ascunși” a preotului-scriitor Toderiță Rusu. Partea finală a evenimentului a revenit tinerelor talente ale grupului catehetic al Parohiei Umbrărești: Beatrice Munteanu, Alesia Saulea, Alexandra Zaharia, Cristina Lavinia Tonu, Alexandra Gavrilă, Raluca Andreea Dănăilă și Bianca Tufanoiu.

Evenimentul a debutat cu un Trisaghion în memoria Fericitului Eminescu care a poposit tainic și spiritual în cetatea culturală a Umbrăreștilor.
Manifestarea va fi transmisă integral, pe 15 iunie de „Fii informat, Umbrărești” și „Lumina Cuvântului”.

 

Autor articol: preot-jurnalist, membru asociat al Uniunii Ziariștilor din România, Ionel Rusu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ia legătura cu noi chiar acum. Notă: Pen