sâmbătă, noiembrie 23, 2024
Actualitate

Doi iepuri prinși dintr-o lovitură la Matca. Unul de 22 de ani conducea băut și fără permis, altul, mai bătrân, de 65 de ani, conducea băut

Doi iepuri prinși dintr-o lovitură la Matca. Unul, de 22 de ani, conducea băut și fără permis, altul, mai bătrân, de 65 de ani, conducea pe șapte cărări, fiind și el băut.

Tânărul de 22 de ani, a fost depistat de polițiști din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Matca, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității de domiciliu, în cursul nopții de 2/3 septembrie, în jurul orei 00:30, sub influența băuturilor alcoolice.

La testarea alcoolscop, aparatul Drager a indicat valoarea de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat.

De asemenea, s-a stabilit faptul că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicul.

Al doilea, bărbatul, cu vârsta de 65 de ani, din comuna Matca, județul Galați, a fost depistat duminică, 3 septembrie, de polițiști din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Matca, în timp ce conducea un autoturism pe strada ion Creangă, din localitatea de domiciliu, în jurul orei 16:30, sub influența băuturilor alcoolice.

La testarea alcoolscop, aparatul Drager a indicat valoarea de 0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Cei doi conducători auto au fost conduși la spital în vederea prelevării de mostre biologice pentru stabilirea prezenței în organism a substanțelor psihoactive, precum și a alcoolemiei, iar polițiștii au întocmit dosare penale pentru infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

În ceea ce privește depistarea tânărului de 22 de ani, a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunile și pentru infracțiunea  conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

 

Comunicat IPJ Galați

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ia legătura cu noi chiar acum. Notă: Pen