marți, octombrie 15, 2024
Actualitate

Update | Fetița de 8 ani din comună este in stare gravă

Update diagnostic: Fetița din comuna se află în stare gravă la spitalul de copii din Galați.  Ea a fost preluată de către ambulanță având multiple traumatisme.

Potrivit surselor noastre, ea a suferit  traumatism cranio cerebral, traumatism craniofacial,  fractură de omoplat și un pneumotorax minim.

Fata se află la terapie intensivă. Din fericire este conștientă,  cooperantă. Se află sub supraveghere si este în siguranță.

Update comunicat IPJ Galați: La data de 23 noiembrie 2023, la ora 12:34, Inspectoratul de Poliție Județean Galați a fost sesizat telefonic, prin apel la S.N.U.A.U. 112, cu privire la faptul că pe DN 25, în interiorul localității Barcea, din județul Galați, a avut loc un accident rutier în urma căruia o minoră a fost rănită.

Din primele verificări efectuate de polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Liești, ajunși primii la fața locului, iar ulterior de polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Galați, s-a stabilit faptul că un bărbat, cu vârsta 50 de ani, din municipiul Tecuci, în timp ce conducea un autoturism pe DN 25, având direcția de deplasare către municipiul Galați, ar fi surprins și accidentat o fetiță, cu vârsta de 8 ani, din localitatea Umbrărești, care se angajase în traversarea arterei rutiere pe prin loc nepermis.

Victima a fost preluată și transportată la spital, în vederea acordării de îngrijiri și investigații medicale de specialitate.

Conducătorul auto deține permis de conducere valabil, iar la testarea alcoolscop, rezultatul a fost negativ.

În cauză va fi întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.

Știre inițială: Traficul va fi blocat pe DN25, la intrarea în Barcea dinspre Umbrărești.

Potrivit primelor informații,  o minoră a fost lovită de un autoturism.

La fața locului a sosit ambulanța,  iar victima este evaluată în acest moment.

Urmează sa ajungă și polițiștii rutieri de la Galați pentru a efectua cercetările la fața locului în baza unui dosar penal.

Vom reveni.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ia legătura cu noi chiar acum. Notă: Pen