Viscol puternic la noapte și mâine. Nu plecați la drum. Pericol
Evitați deplasările la noapte și mâine în județele din sudul și sud-estul țării. Un ciclon mediteranean cu o intestitate ridicată a intrat în România.
Evoluția vremii
Începând de la noapte va ninge, iar la finalul intervalului vom avea parte de un strat de zăpadă consistent.
Vântul va fi cel care va face cele mai multe probleme. Acesta la rafală va bătea cu 90 km/h.
La început, în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Moldova precum și în sudul și estul Transilvaniei vor fi precipitații, sub formă de ninsoare la munte, iar în restul zonelor va ploua, apoi treptat, începând din noaptea de sâmbătă spre duminică (25/26 noiembrie) vor predomina ninsorile. Cantitățile de apă vor fi de 25…35 l/mp.
Vântul va avea intensificări, cu rafale în general de 60…75 km/h, vor fi intervale cu viscol și vizibilitate scăzută.
Apoi, potrivit ANM, în județele Călărași, Ialomița, Brăila, Buzău, Tulcea, Constanța, Vrancea, Galați, Vaslui și Bacău va ninge și va fi viscol.
În intervalul 26 noiembrie, ora 02:00 – 26 noiembrie, ora 16:00 vântul va avea intensificări susținute cu rafale în general de 85…90 km/h, iar vizibilitatea va scădea sub 50 m.
În imaginea de mai sus avem estimarea stratului de zăpadă depus la finalul intervalului. Menționăm faptul că harta poate suferi modificări în funcție de traiectoria și intensitatea ciclonului.
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență convocat la Prefectură
Având în vedere avertizarea meteorologică de COD PORTOCALIU, emisă, în data de 24.11.2023, de către Administrația Națională de Meteorologie, prefectul județului Galați, domnul Claudiu-Sorin Gavril a convocat Comitetul Județean pentru Situații de Urgență.
În urma ședinței CJSU a fost emisă o hotărâre prin care s-a stabilit că, începând cu data 25.11.2023, ora 18:00, în funcție de situația operativă, Centrul Judeţean de Conducere şi Coordonare a Intervenţiilor (CJCCI), activat la sediul ISUJ Galați, se va suplimenta cu reprezentanţi din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Galaţi, Inspectoratul Județean de Jandarmi Galați, Secția Drumuri Naţionale Galaţi și Consiliul Judeţean Galaţi.
Totodată, toate primăriile din județul Galați au fost înștiințate cu privire la avertizarea meteo, dar și cu privire la măsurile care se impun a fi luate pe perioada Codului Portocaliu, astfel încât să se poată acționa în timp util în cazul apariției unor situații de urgență.
Printre aceste măsuri se numără:
▪ Convocarea Comitetului Local pentru Situații de Urgență;
▪ Instituirea serviciului de permanență la sediul primăriilor pe toată perioada avertizării meteorologice;
▪ Pregătirea mijloacelor de transport și tractare, precum și luarea altor măsuri ce se impun pentru a acorda ajutor participanților la trafic, imobilizați din cauza condițiilor meteo nefavorabile;
▪ Cooperarea permanentă cu reprezentanții Poliției rutiere pentru a cunoaște în orice moment condițiile de trafic, precum și cu specialiștii Direcției de drumuri județene pentru a fi la curent cu starea de practicabilitate a drumurilor, dar și cu eventualele situații de blocare sau îngreunare a circulației pe anumite porțiuni din acestea, ca urmare a înzăpezirilor sau a carosabilului înghețat;
▪ Luarea tuturor măsurilor de protecție a persoanelor, animalelor și a tehnicii de intervenție împotriva efectelor provocate de ninsori și intensificări ale vântului;
▪ Evidenţa persoanelor fără adăpost sau posibilităţi materiale reduse, persoanelor bătrâne, persoanelor cu afecţiuni medicale grave şi care necesită deplasarea regulat la medic, a femeilor gravide;
▪ Protejarea surselor de apă, pentru alimentarea populaţiei şi intervenţii în caz de incendii, împotriva îngheţului;
▪ Avertizarea populaţiei cu privire la interzicerea traversării râurilor şi bălţilor îngheţate, în special interzicerea jocului copiilor pe gheaţă;
▪ Monitorizarea punctelor critice în caz de polei (pante, curbe, poduri etc.) şi acţionarea cu utilaje de împrăştiere a materialelor antiderapante şi deszăpezire, când situaţia impune.
La apariția unor situaţii de urgență, cetățenii pot solicita ajutor la Numărul Unic de Urgență 112.