marți, decembrie 3, 2024
Actualitate

Update: Tânărul implicat în accidentul de la Matca a încercat să evite un câine

Update: Tânărul implicat în accidentul de la Matca a scăpat ca prin minune din fiarele contorsionate ale mașinii. A suferit răni la picioare și cap.

În această dimineață a fost externat, medicii punându-i un picior în ghips. Potrivit unor surse, el este subofițer în cadrul Jandarmeriei și circula cu viteză, iar încercând să evite un câine, a tras brusc de volan și a pierdut controlul asupra direcției de mers.

În cauză a fost deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Știre inițială: În urmă cu puțin timp, pe raza localității Matca s-a produs un grav accident de circulație. Un autoturism s-a răsturnat și a rupt o țeavă de gaz.

La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Tecuci, cu o autospecială de stingere, și Serviciul Județean de Ambulanță Galați, cu o ambulanță SMURD.

Șoferul autoturismului a fost încarcerat. Pompierii lucrează pentru descarcerarea acestuia. Potrivit primelor date, autoturismul BMW este înmatriculat în județul Prahova.

 

Ia legătura cu noi chiar acum. Notă: Pen