Caz șocant la Malu Alb. Un bărbat și-a înjunghiat soția
Update Comunicat IPJ Galați
La data de 13 decembrie 2023, în jurul orei 07:49, Inspectoratul de Poliție Județean Galați a fost sesizat telefonic, prin intermediul S.N.U.A.U. 112, de către o femeie, de 51 de ani, cu privire la faptul că ar fi fost agresată fizic de către soț, care i-ar fi provocat mai multe răni cu un obiect tăietor-înțepător, în timp ce se aflau la domiciliu, în satul Malul Alb, comuna Drăgănești, județul Galați.
La adresa indicată au ajuns în scurt timp polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Tecuci, care au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, fiind identificat atât agresorul, un bărbat de 53 de ani, cât și apelanta, soția acestuia.
Victima a fost transportată la o unitate medicală, pentru acordarea de îngrijiri medicale, precum și în vederea examinării medico-legale.
Ulterior, bărbatul de 53 de ani a fost condus la sediul unității de poliție, pentru audieri.
În cauză, a fost efectuată cercetarea la fața locului și a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de violență în familie, cercetările fiind preluate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați.
Știre inițială
Caz șocant la Malu Alb. O femeie în vârstă de 51 de ani a fost înjunghiată de propriul ei soț, în vârstă de 53 de ani. Din fericire, femeia a supraviețuit și a fost transportată la spital.
La fața locului au intervenit procurorii care au demarat cercetările la fața locului. Aceștia vor trebui să stabilească cu exactitate ce s-a întâmplat.
În momentul de față, încadrarea juridică este pentru violență în familie. Dacă bărbatul a avut intenția de a-și omorî soția, încadrarea juridică va fi schimbată în tentativă de omor.
O ceartă în familie a fost scânteia care a pornit focul. Cei doi s-au întors recent din Italia. În comunitatea din Malu Alb sunt cunoscuți ca fiind o familie liniștită.
Nu uita sa ne urmărești și pe WhatsApp
Urmărește-ne și pe Instagram