Motociclist în vârstă de 18 ani, rănit grav în urma unui accident la Șendreni
În cursul serii de 24 aprilie 2024, la ora 18:36, Inspectoratul de Poliție Județean Galați a fost sesizat prin apel la numărul unic de urgență 112, cu privire la un eveniment rutier produs pe DN25, în interiorul localității Șendreni, din județul Galați, în care au fost implicate un autoturism și un motociclu.
Din verificările polițiștilor Serviciului Rutier, s-a stabilit că cel care conducea motociclul, un tânăr de 18 ani, din comuna Valu lui Traian din județul Constanța, când a ajuns la km 66+120 m, nu ar fi păstrat distanța regulamentară față de autoturismul din fața sa, condus de către un bărbat de 41 de ani, din localitatea Braniștea, județul Galați, și ar fi intrat în coliziune față-spate cu acesta.
În urma impactului, a survenit vătămarea corporală a tânărului de 18 ani care a fost preluat de echipajul medical sosit la fața locului și transportat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sfântul Apostol Andrei din Galați, în vederea primirii de îngrijiri medicale.
Ambii conducători implicați în accident au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. De asemenea, le-au fost prelevate mostre biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate, în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor în care s-a produs accidentul.
Comunicat IPJ Galați