marți, octombrie 15, 2024
Fără categorie

PEȘTI CAPTURAȚI ÎN JUDEȚUL GALAȚI

La data de 03.11.2021, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Galați au dispus reținerea pe o perioadă de 24 de ore a unui număr de 3 inculpați, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane, proxenetism şi spălarea banilor.

În cauză s-a reținut faptul că, în perioada 2015 – 2021, inculpații au recrutat direct şi nemijlocit, prin inducere în eroare cu utilizarea metodei “loverboy”, mai multe persoane vătămate cărora, ulterior, le-au asigurat transportul, cazarea, transferarea în locaţii diferite de pe teritoriul României și al unor state europene şi, prin şantaj emoţional și constrângere fizică şi psihică, le-au exploatat prin obligarea la practicarea prostituţiei, însuşindu-şi sumele de bani obținute de către acestea.


Pentru a se sustrage de la luarea şi aplicarea măsurilor de siguranţă vizând confiscarea specială şi extinsă, inculpații au determinat persoane apropiate acestora să achiziționeze, să deţină şi să înmatriculeze în nume propriu, cu sume de bani provenite din comiterea infracţiunii de trafic de persoane şi proxenetism, mai multe autoturisme.


La data de 03.11.2021, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Galați împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul BCCO Galați au efectuat un număr de 9 percheziții domiciliare, în urma cărora au fost ridicate 5 autoturisme, 12 telefoane mobile, suma de 5.500 de euro, precum și documente și înscrisuri cu valoare probatorie.
În cursul zilei de astăzi, inculpații urmează să fie prezentați Tribunalului Galați cu propunere de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile.


Acțiunea a beneficiat de sprijinul lucrătorilor de poliție din cadrul IPJ Galați și al jandarmilor din cadrul IJJ Galați.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ia legătura cu noi chiar acum. Notă: Pen