marți, decembrie 3, 2024
Actualitate

UNUL DUPĂ GRATII, UNUL LA SPITAL, IAR ALTUL ÎN MORMÂNT

Au fost din nou scene sângeroase, în municipiul Galați. Un bărbat, în vârstă de 33 ani a fost înjunghiat în inimă, iar un altul de 35 ani a fost lovit cu un târnăcop în cap, de către un individ, în vârstă de 42 ani, care era rudă cu cei doi.

Cei trei se aflau la piața de vechituri din oraș, unde vindeau diferite obiecte. La un moment dat, cele două victime au venit cu propunerea de a împărții banii câștigați în urma în vânzărilor. Auzind propunerea, agresorul s-a enervat, a pus mâna pe târnăcop și l-a lovit pe bărbatul de 35 ani, iar apoi a luat cuțitul și l-a înjunghiat pe bărbatul de 33 ani, care a vrut să aplaneze conflictul.

Astăzi, Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați a propus tribunalului Galați arestarea preventivă a inculpatului Zlata Neculai, pe o durată de 30 zile. Acesta este cercetat pentru de omor, tentativă de omor și tulburarea liniștii și ordinii publice.

Luna aceasta a fost o lună sângeroasă, în județul Galați, unde la Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați au fost înregistrate 5 dosare penale sub aspectul infracțiunilor de omor sau tentativă de omor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ia legătura cu noi chiar acum. Notă: Pen