sâmbătă, noiembrie 23, 2024
Actualitate

DOUĂ PERSOANE DECEDATE ÎNTR-UN ACCIDENT GRAV

Două persoane şi-au pierdut viaţa în acestă dimineaţă, în judeţul Sibiu, într-un grav accident de circulaţie. O maşină şi un autocar s-au ciocnit puternic la ieșirea din Rășinari spre Păltiniș.

În maşină se aflau 4 persoane care în urma impactului au rămas încarcerate. A fost nevoie de intervenţia celor de la ISU pentru ca oamenii să fie scoşi din maşinile făcute praf. Din păcate, pentru doi dintre ei a fost prea târziu.

Un bărbat de 60 de ani şi o femeie de 31, grav răniţi, au primit îngrijiri de la echipajele SMURD sosite la faţa locului şi au fost ulterior transportaţi la spital. Poliţiştii desfăşoară acum cercetări pentru stabilirea cauzelor care au dus la producerea accidentului.

Potrivit IPJ Sibiu, accidentul a avut loc pe DJ 106A, la ieșire din Rășinari spre Păltiniș, unde a avut loc o coliziune frontală între un autoturism condus spre Păltiniș și un autobuz condus spre Rășinari. În autobuz se aflau 5 pasageri și șoferul, iar în autoturism patru persoane, toate încarcerate.

ISU Sibiu a intervenit la fața locului cu un echipaj de descarcerare, 3 echipaje SMURD și un echipaj de pompieri militari. O persoană a fost găsită decedată, iar alta în stop cardio respirator. Acesteia i s-au aplicat manevrele de resuscitare, însă fără răspuns, find declarată decedată.

Alte două victime, cu atac de panică și pneumotorax, au primit îngrijiri medicale la fața locului și au fost transportate la spital. Traficul în zonă este blocat total, iar polițiștii fac cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

Sursa: Observator

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ia legătura cu noi chiar acum. Notă: Pen