miercuri, februarie 21, 2024
Evenimente

FOTO | Impresionant concert de colinde la Tecuci

Astăzi, la Sala de Spectacole „Ion Petrovici”, din municipiul Tecuci a avut loc un impresionant concert de colinde, intitulat sub numele „O, ce veste minunată”. Zeci de persoane s-au strâns în sală pentru a-i asculta pe cei care au venit cu misiunea de a anunța Nașterea Domnului.

 

Evenimentul a fost organizat de Casa de Cultură Tecuci și Protoieria Tecuci. Prima dată pe scenă  au urcat cei  de la corul din comuna Corod, după care directorul casei de cultură, Cristian Gabriel Călugăru,  urmat de Protopopul Gheorghe Joghiu, care au ținut un cuvânt de început. Înainte de a continua spectacolul, în sală s-a citit  Sfânta Evanghelie.

 

După cei de la Corod, pe scenă a urcat micuța Maria Nectaria Lungeanu, care a interpretat colindele „Galbenă Gutuie” și „Cerul și Pământul”. Cei de la Liești au urmat după micuța Maria. Ca toți ceilalți, frumoși și îmbrăcați în straie populare au recitat colinde din cele mai vechi timpuri. Copii de la parohia Umbrărești 1, însoțiți de părintele paroh Ioniță Gheorghiță au urcat pe scenă imediat după.

 

Programul de colinde al celor de la Parohia Umbrărești 1 a fost deschis de Andrei Ioniță și Beatrice Munteanu, care au avut un duet. După ei, a urmat recitalul celei mai mici fetițe din grup, Iulia Bianca Halunga care a cântat Steaua sus răsare. Cristina Lavinia Tonu, Beatrice Munteanu, Alexandra Zaharia, Gavrilă au cântat rând pe rând cântece ce vestesc Nașterea Domnului. La final, a fost interpretat un cântec în cor.

 

Corul de femei al parohiei Movilenii de Sus a urcat pe scenă imediat după recitalul celor din comuna noastră. Doamnele, au  recitat 5 piese corale de o frumusețe ridicată. Corul parohiei Brătulești, sat aparținător comunei Corod a avut un moment inedit. Mai întâi pe scenă au urcat 6 fete, 5 cântau la fluier, iar mezina grupului suna din clopoței, pentru a-i chema pe ceilalți din grup, pe scenă.

 

Adunați toți, aceștia au început să cânte în cor colinde. La finalul recitalului, părintele paroh din satul Brătulești a prezentat corul, după care cuvântul a fost luat de părintele protopop, care a lăudat grupul de copii de la Brătulești. Acesta menționat că aceștia sunt câștigătorii a mai multor premii în țară și în străinătate.

 

Două fete de la Negrilești, Stefania Coroiu și Elena Lupu  au luat microfonul în mână pentru a interpreta în format solo colinde. În continuare au urmat colindătorii din satul Bucești, mai exact de la Școala Ioniță Dănăilă, urmați de grupul de bărbați de la Parohia Barcea Nouă.  Doisprezece bărbați au cântat de a răsunat sala.

 

În încheiere, pe scenă a urcat corala preoților. În număr de 15, preoții au interpretat dumnezeiesc colindele ce vestesc Nașterea Domnului. Timp de 20 minute s-a șimțit de parcă Raiul ar fi fost pe Pământ.  Spectacolul s-a încheiat în ropote de aplauze. De menționat este faptul că toți participanții au primit daruri din partea organizatorilor.

Întreg spectacolul a fost transmis live pe pagina noastră de facebook. Live-ul poate fi văzut aici. De asemenea, toate fotografiile făcute astăzi vor apărea în cursul zilei de mâine într-un album la noi pe Fii Informat Umbrărești.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ia legătura cu noi chiar acum. Notă: Pen