miercuri, noiembrie 27, 2024
Actualitate

Un copil de 12 ani a fost lovit pe trecerea de pietoni, în Tecuci

La data de 16 decembrie 2022, în jurul orei 13:10, pe strada Tecuciul Nou, din municipiul Tecuci, județul Galați, s-a produs un eveniment rutier, soldat cu vătămarea corporală ușoară a unui minor.

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Tecuci, ajunși în scurt timp la fața locului, au constatat că cele sesizate se confirmă, iar din verificările preliminarii au stabilit faptul că un tânăr de 20 de ani, din municipiul Tecuci, în timp ce conducea un autoturism pe strada mai sus menționată, când a ajuns la intersecția cu strada Dumbrava Roșie, având direcția de deplasare dinspre comuna Munteni către localitatea de domiciliu, a acroșat un copil, cu vârsta de 12 ani, care se angajase în traversarea străzii pe marcajul pietonal.

În urma acestui eveniment rutier a rezultat vătămarea corporală a minorului care a fost transportat la Spitalul Municipal Anton Cincu Tecuci, pentru investigații medicale de specialitate.

Chiar dacă rezultatul testului alcoolscop a fost negativ, la același spital mai sus menționat, conducătorului auto i-au fost recoltate și probe biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

A fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă, urmând a se stabili împrejurările în care s-a produs accidentul rutier.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ia legătura cu noi chiar acum. Notă: Pen