joi, noiembrie 7, 2024
Actualitate

La Matca, un bătrân a murit după ce a fost călcat de ambulanță

La data de 07 martie 2023, în jurul orei 18.50, Poliția Galați a fost sesizată telefonic prin intermediul Serviciului Național Apel Unic de Urgență 112, cu privire la faptul că pe o stradă din comuna Matca, din județul Galați, a avut loc un eveniment rutier în urma căruia, un pieton a fost rănit și se află în stare de inconștiență pe partea carosabilă.


Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Tecuci au stabilit că un bărbat, cu vârsta de 63 de ani, din comuna Negrilești, județul Galați, în timp ce conducea o autospecială de serviciu, o ambulanță aflată în misiune, cu semnalele luminoase și acustice în funcțiune, pe strada Tecuciului, din localitatea mai sus menționată, a surprins și accidentat mortal un bărbat, cu vârsta de 76 de ani, din comuna Matca.


Pietonul se angajase în traversarea străzii în mod neregulamentar, iar la momentul producerii accidentului, echipajul medical din ambulanță transporta un pacient către Spitalul Municipal Tecuci.


La testarea alcoolscop a conducătorului auto, rezultatul a fost negativ, iar polițiștii au întocmit dosar penal pentru infracțiunea de ucidere din culpă.

Comunicat IPJ Galați

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ia legătura cu noi chiar acum. Notă: Pen