vineri, mai 24, 2024
Actualitate

Șoferi prinși la volan sub influența alcoolului

Beat fiind, și-a avariat mașina, în Galați

La data de 20 februarie a.c., în jurul orei 19.00, un bărbat, de 35 de ani, din municipiul Galați, a condus autoturismul pe strada 1 Decembrie 1918, din aceeași localitate, și, ajungând la intersecția cu stradaTecuci, a pierdut controlul direcției, lovind două autoturisme, după care a ricoșat într-un stâlp de iluminat public.


În urma impactului, au rezultat doar pagube materiale, dar polițiștii sosiți la fața locului l-au testat alcoolscop pe conducătorul auto, valoarea înregistrată fiind de 1,19 mg/l alcool pur în aerul expirat.


Bărbatul a fost condus la spital, în scopul prelevării de mostre biologice și al stabilirii alcoolemiei, în cauză fiind întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.

Prins băut în Șendreni


La data de 21 februarie a.c., în jurul orei 02.30, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Șendreni au oprit în trafic, pe D.N. 25, în comuna Șendreni, un autoturism la volanul căruia au identificat un bărbat, de 53 de ani, din comuna Braniștea.


Find testat alcoolscop, bărbatul a prezentat valoarea de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, în urmaverificărilor făcute în bazele de date ale Poliției, s-a stability că acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.


Ca urmare, polițiștii au întocmit dosar penal, bărbatul fiind cercetat pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și conducere fără permis.

Prins băut pe străzile din Tecuci


La data de 21 februarie a.c., în jurul orei 01.30, polițiștii Biroului Rutier Tecuci care efectuau serviciul de supraveghere și control al traficului rutier, pe strada 1 Decembrie 1918, din municipiul Tecuci, au observat un autoturism circulând pe sensul opus de mers.


Polițiștii au oprit autoturismul și, întrucât conducătorul auto, un bărbat, de 41 de ani, emana halenă alcoolică, i s-a solicitat acordul pentru testarea alcooscop, dar acesta a refuzat. Fiind condus la spital, bărbatul și-a exprimat refuzul și în ceea ce privește prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.


În consecință, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de refuz de recoltare de mostre biologice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ia legătura cu noi chiar acum. Notă: Pen