marți, decembrie 3, 2024
Actualitate

Tânăr reținut după ce a vândut cannabis în valoare de aproximativ 15 000 de lei



Ieri, 7 aprilie, polițiștii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Galați și procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Galați, au efectuat 3 percheziții domiciliare, în municipiul Galați la locațiile folosite de către un bărbat bănuit de trafic de droguri de risc.

În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate aproximativ 70 de grame de cannabis și 40 de grame de rezină de cannabis.

Perchezițiile au avut loc după ce, în aceeași zi, în cadrul unei acțiuni organizate pentru combaterea traficului de droguri de risc, bărbatul de 21 de ani, a fost surprins în flagrant delict, în timp ce ar fi tranzacționat cannabis.

Din cercetări a rezultat că, în perioada martie 2021 – prezent, acesta ar fi comercializat, pe raza municipiului Galați, cannabis în valoare de aproximativ 15 000 de lei.

Persoana în cauză a fost reținută, pentru 24 de ore, în cursul acestei zile urmând a fi prezentată instanței de judecată, cu propunere de arestare preventivă.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspecoratului de Jandarmi Județean Galați, potrivit I.P.J. Galați.

Urmărește-ne și pe Telegram

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ia legătura cu noi chiar acum. Notă: Pen